Campanii

Educația ca proiect de comunitate

Campania Conversații în jurul școlii
Campania Conversații

Campania Conversații în jurul școlii este o campanie de conștientizare a nevoii de a discuta despre educație în mod critic și informat. Ne dorim o comunitate care învață, care ascultă și care crește. De aceea, considerăm că o comunitate care crede în școală, trebuie să discute altfel despre ea: mai informat, mai responsabil, mai critic și mai empatic.

Ne propunem să aducem educația în centrul comunității, să schimbăm tonul și direcția discuțiilor despre școală. Vom înlocui zvonurile, nostalgiile sau opiniile nejustificate cu dialoguri cu sens, constructive, bazate pe știință și pe argumente.

Ce ne dorim?
  • să vorbim despre educație cu inima deschisă și cu opinii validate științific;
  • să ascultăm vocea profesorilor, a elevilor, a părinților și a celor care fac cercetare în științele educației;
  • să ne raportăm la școală nu ca la o problemă, ci ca la un spațiu în care construim împreună viitorul;
  • să depășim clișeele, miturile educaționale, opiniile nefundamentate sau ideile privite dintr-o singură perspectivă.
Cum facem asta?
  • prin conferințe, dezbateri publice, ateliere, întâlniri pe teme educaționale;
  • prin colaborarea dintre universitate, școală, părinți, instituții din domeniu și ONG-uri;
  • prin a da voce oamenilor care cred că educația e șansa pentru o societate evoluată, coerentă și puternică;
  • prin a da vizibilitate unor idei care sprijină dezvoltarea școlii și a comunității.

Educația ca proiect de comunitate!

Campania Cuvintele contează!
Campania Cuvintele contează!

Campania: Cuvintele contează!

Cuvintele ne dau energie și prin ele construim relații și descoperim lumea din jur. Prin cuvinte ne apropiem, ne înțelegem, ne respectăm și ne comunicăm! De aceea, comunitatea liceului UMFST vă invită să faceți parte din campania „Cuvintele contează!” în care vrem să aducem limba mai aproape nu prin reguli reci, ci prin joc, provocări, întâlniri în care să ne bucurăm de frumusețea cuvintelor.

Ce pregătim:
  • campanii creative în spațiu fizic și în mediu online;
  • concursuri de vocabular, gramatică și ortografie;
  • ateliere de scriere corectă pentru toate vârstele;
  • activități de grup și jocuri de societate/ „board games” inspirate din gramatică și din spiritul limbii române;
  • momente de celebrare a limbii.

Vă așteptăm să descoperim împreună magia cuvintelor!